Exercițiu de neuitare: Grigorie de Nyssa
La 10 ianuarie 394 se stingea unul dintre cei mai prestigioși Părinți ai Bisericii: Grigorie de Nyssa. S-a născut în 335, în Cezareea Capadociei, într-o familie creștină care a dat Bisericii numeroși sfinți: Grigorie însuși, Vasile cel Mare (fratele mai mare), Petru, episcopul Sevastiei (fratele mai mic), Macrina (sora sa) și Emilia (mama sa). De asemenea, soția lui - Theosebia - a fost și ea trecută în rândul sfinților.
Icoană a Sfântului Grigorie de Nyssa / Sursa: Pixabay
Numele său - Grigorie - înseamnă „cel treaz”, „cel veghetor”, probabil în amintirea Sfântului Grigorie Taumaturgul (213-270), întemeietorul Bisericii din Neocezareea Potnului.
Practica vremii și cazul fratelui său, Vasile cel Mare - botezat abia la întoarcerea de la studiile din Atena - ne dau motive să credem că Grigorie, la rândul său, nu a fost botezat imediat după naștere, ci mai degrabă la tinerețe. Astfel, micuțul Grigorie și-a petrecut copilăria în grija a trei femei: mama Emilia, bunica Macrina cea Bătrână și sora lui, Macrina cea Tânără. Ele s-au ocupat în special de viața duhovnicească și instruirea scripturală a micuțului, în vreme ce tatăl său - Vasile cel Bătrân - se va fi ocupat pentru o vreme de educația lui seculară (el murind când băiețelul era încă mic, după care familia s-a mutat la Annesoi).
A urmat treptele școlilor profane, întâi a învățământului primar (scrisul și cititul), apoi cel secundar (exegeza autorilor canonici) și, în cele din urmă, a celui universitar (retorica și filozofia), pe acesta din urmă efectuându-l în Cezareea Capadociei, în perioada 354-357. În tot acest timp a fost supravegheat de fratele său, Vasile cel Mare, pe care-l numește „tatăl și profesorul meu”.
Pasiunea sa pentru retorică este declarată fără nicio rezervă într-o scrisoare trimisă celebrului retor Libanius (datând din perioada episcopatului): „În ceea ce privește scrierile voastre, mă dedic lor de câte ori am răgazul, cu toată râvna, devenind un veșnic îndrăgostit de frumusețea voastră, chiar dacă nu v-am dobândit încă iubirea.”
Probabil prima perioadă intensă din punct de vedere duhovnicesc se va petrece în localitatea de reședință (Annesoi), unde - pe malul râului Iris - fratele său, Vasile cel Mare, va fi întemeiat o mănăstire (după întoarcerea de la Atena, cca. 358). În acest context Grigorie va fi primit botezul, dar tot aici va primi și sarcina de „citeț” și va deprinde primele practici ascetice.
Grigorie se va îndrepta spre o carieră mundană, încercând cu cca. 364, urmând oarecum profesia tatălui și ajungând să activeze o vreme ca profesor de retorică. În acest context s-a și căsătorit (așa cum deducem din tratatul Despre feciorie) cu o tânără pe nume Theosebia, cea la moartea căreia Sfântul Grigorie de Nazianz îi trimite soțului îndoliat o emoționantă scrisoare de consolare. (Există și opinia, recent majoritară, că Theosebia a fost de fapt una dintre surorile lui Grigorie)
În 371/2, Grigorie este chemat la slujirea episcopală de către fratele său, Vasile cel Mare (pe atunci arhiepiscop al Cezareei Capadociei). În martie-aprilie 380, Grigorie sosește în Sebasteia pentru a supraveghea alegerea noului episcop, dar misiunea lui în capitala Armeniei se va dovedi una dificilă. Apologia trimisă opozanților săi, de parte de a avea efectul scontat, îi făcuse și mai ostili. În acest context partizanii săi îi cer să-și exprime credința „personal, cu propria-i voce”, înaintea unui sinod care să reunească ambele tabere. Grigorie își prezintă public o declarație doctrinară, pe care apoi o consemnează în scris. Textul ne-a parvenit sub forma ca și Scrisoarea a V-a, către cei care se îndoiesc de ortodoxia mea, cerută de cei din Sebasteia.
În mai 381 îl găsim la Conciliul de la Constantinopol, unde își formează reputația de orator neîntrecut. Lui i se încredințează să rostească discursul inaugural și tot el ține orația funebră la moartea primului președinte al sinodului: Meletie al Antiohiei (decedat în timpul lucrărilor). Ieronim - participant la sinod și el - consemnează că împreună cu Grigorie de Nazianz la - studiat pe Grigorie de Nyssa citind din Împotriva lui Eunomie I. Ca o recunoaștere oficială a autorității sale teologice, edictul împăratului Teodosie I cel Mare din 30 iulie 381 dispunea ca toți episcopii provinciei Pont care nu se aflau în comuniune doctrinară cu Grigorie de Nyssa să fie considerați eretici și expulzați din bisericile lor.
În această perioadă compune Despre Sfântul Duh, împotriva macedonienilor. După toate probabilitățile, după Conciliul de la Constantinopol (381), primește misiunea specială de a vizita Bisericile din Arabia și Ierusalim, pentru a lua contact îndeaproape cu noua erezie apolinaristă. Se prea poate ca această vizită să fi avut loc în toamna anului 381, iar în iarna dintre 381 și 382 redactează tratatul Împotriva lui Apolinarie.
În primăvara lui 382 ține A doua cuvântare la Înviere, în care răzbat ecourile aceleiași polemici anti-apolinariste. Trebuie spus că, din acest moment, preocupările sale doctrinare vor merge treptat dinspre dogma trinitară către cea histologică. Acest fapt transpare din Scrisoarea către monahul Filip, unde prezentarea doctrinei Treimii este împletită cu subtile considerații privitoare la Persoana divino-umană a Mântuitorului Isus Hristos: Întruparea Fiului nu anulează consubstanțialitatea Lui cu Tatăl (cap. 1-4); Fiul este pătimitor prin natura omenească, dar nepătimitori prin natura dumnezeiască (cap. 5); Fiul nu posedă „o singură natură divino-carnală”, ci două naturi: divină și mană (cap. 6); între cele trei Ipostasuri distincte între Ele și părtașe la aceeași natură divină nu există nicio precedență temporală, nicio diferență de mărime sau grad, ci doar o deosebire dată de principiul cauzalității (cap. 7-9); natura divină și cea umană ale lui Hristos, deși unite într-un singur ipostas, totuși nu sunt contopite și nici nu își pierd caracterul propriu (cap. 12); unirea ipostatică nu anulează distincția dintre Logosul divin și sufletul omenesc al Mântuitorului (cap. 13).
În anii următori sinodului, Grigorie compune Împotriva lui Eunomie II (în 382, ca răspuns la cartea a doua a Apărării în favoarea Apărării a lui Euhomie) și Împotriva lui Eunomie III (în 382-383, ca răspuns la cartea a treia a aceleiași apărări), de departe cea mai lungă scriere din toată opera gregoriană. În mai 383, datorită opoziției eunomienilor și a pneumatomahilor, împăratul Teodosie I îi convoacă pe aceștia la o confruntare, în Constantinopol, ocazie în care este solicitat și Grigorie de Nyssa. În acest context va susține omilia dogmatică Despre dumnezeirea Fiului și a Sfântului Duh. Cu această ocazie, Eunomie prezintă o mărturisire de credință neconvingătoare, care îi va aduce ulterior exilul în Sciția Mică, la Halmyris. Grigorie respinge depoziția adversarului său sub forma unei Combateri a mărturisirii lui Euhomie, scrisă în timpul sinodului și la scurtă vreme după încheierea lui.
Grigorie a continuat să apere hotărârile dogmatice adoptate la Constantinopol, mai ales împotriva arienilor și eunomienilor, care negau consubstanțialitatea Fiului cu Tatăl și răspândeau concepții eretice. A fost numit de împăratul Teodosie I pentru a combate arianismul în provinciile răsăritene ale Imperiului Roman.
Ultimii ani ai lui Grigorie sunt marcați de o concentrare tot mai profundă asupra aspectelor mistice și spirituale ale creștinismului. Se cade să menționăm aici cele trei tratate: Viața lui Moise; Despre Rugăciunea domnească și Cântarea Cântărilor.
Din păcate nu există detalii despre sfârșitul vieții lui Grigorie, însă moștenirea pe care a lăsat-o este imensă.
Comentarii