În memoriam: Jürgen Moltmann (1926 - 2024)
După aproape un secol de viață, Jürgen Moltmann a închis ochii aici pentru a-i deschide dincolo. A fost, fără îndoială, „unul dintre teologii remarcabili ai ultimelor cinci decenii. Creativitatea și gândirea sa teologică originală au deschis noi căi ce au readus în discuție temele politice ale momentului. O astfel de creativitate poate fi confirmată de modul în care a integrat cele mai bune cunoștințe biblice, teologice, filosofice și sociologice într-un discurs elocvent și pertinent” (José Norat Rodríguez).

Cu modestie și considerație, Miroslav Volf declara la rându-i: „Poate că niciun alt teolog din a doua jumătate a secolului nostru nu a modelat teologia atât de profund precum Jürgen Moltmann... Din punct de vedere al fecundității, opera lui Moltmann rămâne de neegalat în rândul generației sale.
Un altul, Stanley Hauerwas, spunea: „Am admirat întotdeauna curajul și imaginația teologică a lui Jürgen Moltmann... A fost dispus să ne forțeze să ne imaginăm lumea în mod eshatologic... Moltmann, spre deosebire de mulți teologi recenți, a scris o teologie care este predicată. Pentru Moltmann, practica teologiei nu poate fi separată de practicile Bisericii, cum ar fi predicarea. El nu ne oferă o distincție puternică între teorie și practică. Nu avem nicio dificultate în a înțelege modul în care teologia sa ar trebui să modeleze predicarea Bisericii.”
„Moltmann s-a născut în Hamburg, Germania, la 8 aprilie 1926. A fost crescut într-un cămin mai degrabă "laic luminat"; prin urmare, nu a avut parte de o educație creștină profundă. Mai degrabă a fost influențat de poeți și filosofi ai idealismului german, precum Lessing, Goethe și Nietzsche. Din acest motiv, a considerat întotdeauna că trebuie să descopere, să învețe și să înțeleagă singur tot ceea ce alții învățaseră deja de la o vârstă fragedă. Astfel, teologia a rămas pentru el, chiar și până astăzi, o "aventură incredibilă".
În 1944, educația sa seculară a fost întreruptă, fiind încorporat în armata germană și trimis în primele linii.
La acea vreme a luat cu el poemele lui Goethe și Faust, precum și Așa grăit-a Zarathustra al lui Nietzsche, ca hrană intelectuală. A servit ca soldat timp de șase luni înainte de a se preda, în Belgia, în 1945, primului soldat britanic pe care l-a întâlnit. În cei trei ani care au urmat, a fost închis în lagăre de prizonieri din Belgia, Scoția și Anglia. Această experiență o consideră definitorie pentru propria devenire, pentru că a avut ocazia să observe natura devastatoare al celui de Al Doilea Război Mondial, dezvoltând un puternic sentiment de vinovăție.
De asemenea, în taberele pe unde a fost purtat ca prizonier, Moltmann a întâlnit capelani creștini care i-au oferit Noul Testament cu Psalmii, având astfel parte de prima introducere în teologia creștină. După cum va mărturisi mai târziu, s-a simțit tot mai atras de credință și a început să urce în cunoașterea lui Dumnezeu. Una dintre mărturiile ulterioare despre acel moment: „Nu L-am găsit pe Hristos, El m-a găsit pe mine”.

După ce se întoarce în Germania, în 1948, la vârsta de 22 de ani, este hotărât să studieze teologia. Face lucrul acesta, obținând un doctorat la Universitatea din Gottingen, sub coordonarea lui Otto Weber (în 1952). Apoi, între 1952-1957, Moltmann este pastor al Bisericii Evanghelice din Bremen-Wasserhorst. Una dintre observațiile sale fundamentale de-a lungul celui de Al Doilea Război Mondial a fost în ceea ce privește valoarea speranței. Moltmann a observat că soldații cei mai îndrăzneți și eficienți erau întotdeauna cei care aveau o speranță mai mare.
După război, când lucrurile începeau să reintre în normal, i s-a părut că teologia creștină ignoră această virtute și nu-i acordă atenția cuvenită. Așa s-a născut cea mai influentă lucrare a lui Moltmann: Teologia speranței (1967), care a fost publicată în limba engleză. Autorul propune că speranța creștină ar trebui să fie factorul motivant central în viața Bisericii în general și a fiecărui creștin în special. Pentru Moltmann, întreaga creație speră/așteaptă/tânjește după reînnoirea de către „Dumnezeul speranței” a tuturor lucrurilor.
Moltmann a fost, până la pensionare, profesor de teologie asociat cu tradiția reformată. A fost influențat cel mai mult de Karl Barth, de profesorii săi barthieni din Germania și de Ernst Bloch. Moltmann spunea despre sine: „Nu am practicat teologia ca apologie pentru vechile învățături sau dogme bisericești, ci întotdeauna ca o călătorie de descoperire. De aceea, stilul meu de gândire este experimental: o aventură a ideilor, iar stilul meu de mesaj este sub forma propunerilor. Nu apăr nicio dogmă impersonală și nici nu exprim doar părerea mea personală, ci fac propuneri într-o comunitate. Enunțurile pe care le scriu sunt, de aceea, neasigurate și, precum spun unii, îndrăznețe.
Ele trebuie să provoace gândire specifică și, în mod firesc, contradicție obiectivă. Și teologii aparțin comuniunii sfinților, căci și sfinții nu sunt doar păcătoși îndreptățiți, ci au avut uneori și îndoială, aparținând în egală măsură atât lumii, cât și lui Dumnezeu.” Iată și lista cărților lui Moltmann în limba română: Dumnezeu în creație. O perspectivă ecologică asupra creației, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2007; Venirea lui Dumnezeu. Tratat de eshatologie creștină, trad. Vasilică Mugurel Păvălucă, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2015; Treimea și Împărăția lui Dumnezeu. Contribuții la învățătura trinitară despre Dumnezeu, trad. Daniel Munteanu, ed. a II-a, Ed.
Reîntregirea, Alba Iulia, 2021. Deși totuși puține, volumele de mai sus ajută cititorul român să-și facă o idee asupra anvergurii autorului. Deja a avut parte de monografii și exegeze strălucite. Însă, cu siguranță, de acum încolo Moltmann se va bucura de o atenție mult mai mare. Acum când a spus tot ce-a avut de spus (și nu e puțin!), teologii se vor întrece în analize dintre cele mai ilustre.
Și e bine să fie așa. Autorul merită. Din plin!