Centre ale Bisericii primare: Constantinopolul
Scriam nu demult despre Roma – primul centru important al creștinismului. A venit vremea să-l introducem pe cel de-al doilea: Constantinopolul. Orașul a fost fondat de împăratul Constantin cel Mare în anul 330 d.Hr., pe locul orașului antic Byzantion, situat pe malul european al Bosforului. Constantin dorea să creeze o nouă capitală a Imperiului Roman, mai aproape de frontierele estice și de provinciile bogate și strategice din Asia Mică. Noua capitală trebuia să simbolizeze și o ruptură față de vechea ordine păgână a Romei, îmbrățișând creștinismul, pe care Constantin îl favoriza.
Constantinopol / Sursa: Credo ergo sum
Constantinopolul a fost numit „Noua Romă” (Nova Roma) pentru a reflecta rolul său ca succesor politic și cultural al Romei antice.
La fel ca Roma, orașul a fost organizat cu un senat, instituții civile și o infrastructură care rivaliza cu cea a capitalei originale. Sub domnia lui Constantin, creștinismul a fost oficializat și promovat ca religie a imperiului, iar Constantinopolul a devenit rapid un centru major al creștinismului. Orașul a fost împodobit cu biserici importante, inclusiv Hagia Sofia, care a devenit simbolul credinței ortodoxe și un punct central al Bisericii de Răsărit.
La Conciliul de la Constantinopol (381), orașul a fost recunoscut oficial ca având al doilea loc în ierarhia Bisericii, după Roma. Canonul 3 spunea: „Episcopul Constantinopolului să aibă întâietate după episcopul Romei, pentru că acest oraș este Noua Romă.” Această decizie a reflectat importanța politică și strategică a orașului, dar și autoritatea sa religioasă crescândă.
Constantinopolul a devenit un centru al teologiei creștine și al dezbaterilor dogmatice, fiind locul unde au fost formulate și apărate doctrine esențiale ale creștinismului, cum ar fi cele legate de Sfânta Treime. Patriarhul Constantinopolului a fost considerat primus inter pares („primul între egali”) între episcopii din Răsărit.
Cum era de așteptat, Constantinopolul și Roma au devenit rivali în ceea ce privește influența religioasă și politică. Roma se baza pe tradiția sa apostolică, fiind legată de Petru și Pavel, în timp ce Constantinopolul și-a clădit autoritatea pe statutul său de capitală imperială. Această relație tensionată a culminat cu Marea Schismă din 1054, care a separat definitiv Biserica de Apus (Catolică) de Biserica de Răsărit (Ortodoxă). Constantinopolul a rămas centrul principal al Ortodoxiei Răsăritene.
După cucerirea otomană din 1453, Constantinopolul a devenit capitala Imperiului Otoman și a fost redenumit Istanbul. Cu toate acestea, orașul a rămas un centru spiritual major pentru creștinismul ortodox, fiind sediul Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului, care continuă să aibă un rol simbolic important în Ortodoxia Răsăriteană.

Constantinopol / Sursa: Credo ergo sum
Pentru a sublinia fecunda viață duhovnicească și reflecție teologică, se cade să amintim trei dintre mănăstirile care au „gravitat” în jurul Constantinopolului. Avem, în primul rând, Mănăstirea Studion, fondată în jurul anului 462 de către consulul roman Studion, pe malul Mării Marmara. Aceasta devenit unul dintre cele mai influente centre monastice din Imperiul Bizantin. Era renumită pentru disciplina sa strictă și pentru regula monastică adoptată de călugării săi, inspirată de Vasile cel Mare.
A jucat un rol central în apărarea ortodoxiei împotriva iconoclasmului, iar călugării săi au fost adesea persecutați pentru rezistența lor. Figura cea mai cunoscută, în plan teologic și pastoral, a fost Sfântul Teodor Studitul (759–826), abate al mănăstirii, teolog important și apărător al venerării icoanelor. A fost un autor prolific, cunoscut pentru scrierile sale despre viața monastică, teologie morală și opoziția față de erezii.
După cucerirea otomană din 1453, mănăstirea a fost transformată într-o moschee.
Cea de-a doua este Mănăstirea Pantocrator, fondată 1118 de către împăratul Ioan al II-lea Comnenul și soția sa Irina. A fost unul dintre cele mai mari complexe monastice din Constantinopol, incluzând o biserică, o bibliotecă și un spital. Era cunoscută pentru viața spirituală intensă și pentru activitățile sale filantropice. Astăzi, este cunoscută sub numele de Zeyrek Camii, fiind transformată în moschee.
A treia este Mănăstirea Chora, fondată inițial în secolul IV, dar reconstruită în secolul XI. Renumită pentru splendidele sale mozaicuri și fresce, care sunt considerate capodopere ale artei bizantine târzii. Mozaicurile ilustrează scene din viața lui Hristos și a Fecioarei Maria, având o mare valoare teologică și artistică. După cucerirea otomană, a fost transformată în moschee, iar astăzi este un muzeu (deși statutul său se află în dispută).
Așadar, spre deosebire de Roma, Constantinopolul n-avea cum să aibă origini apostolice, dar devine totuși al doilea scaun patriarhal. Faptul acesta confirmă – din nou – cât de importantă a fost susținerea imperială în promovarea credinței creștine. De bun augur (sau poate nu?!), protecția de care s-a bucurat Biserica după Constantin a facilitat nu doar o spiritualitate creștină, ci și o cultură în sine (este ceea ce numim, de obicei, „creștinătate”).
Pe de altă parte, nu putem să nu observăm și soarta tragică a Constantinopolului care devine – în aspectele lui importante – profund islamizat, un subiect care însă merită o analiză aparte.
Comentarii