Drumul spre botez

„La sfârșitul secolului al II-lea, cateheza, la Roma, începea printr-o prezentare a creștinismului și se desfășura în două etape: în primul rând, primirea în rândul catehumenilor după o atentă discuție, în prealabil, apoi, trei ani mai târziu, o a doua discuție și înscrierea în grupul candidaților la Botez. Persoanele alese în acest fel primeau apoi Botezul după o perioadă de pregătire scurtă, dar intensă.

Sistemul celor două etape a rezultat, în chip firesc, din nevoile cele mai stringente ale Bisericii. Discuția din cadrul întâlnirii prealabile era absolut necesară pentru perioada persecuțiilor. Creștinii erau obligați să se apare de acuzațiile conform cărora primeau în comunitatea lor religioasă pe oricine. Astfel, două categorii de catehumeni s-au impus de la sine: aceia dintre ei care erau pregătiți să primească Botezul și cei care încă nu făcuseră alegerea hotărâtoare.

În secolul al IV-lea, sistemul celor două etape devine mai evident și primește unele modificări. Întrucât perioada persecuțiilor în masă aparține, de acum înainte, trecutului, nu mai este imperios necesară alegerea candidaților doar în urma unei întâlniri prealabile. Prin urmare, nu este nimic surprinzător în faptul că informațiile noastre referitoare la această discuție prealabilă sunt foarte incompletă. În marile enorii din capitală, această întâlnire devine, practic, imposibilă având în vedere afluxul candidaților. Și deși se continuă, practicarea unei discuții amănunțite în Africa de Nord romană, la Ierusalim și la Antiohia nu mai auzim vorbindu-se despre aceasta.

Tradiția unei discuții prealabile, mai mult sau mai puțin formală, părea să se mențină doar în Biserica de Apus.

În Răsărit, orice păgân care, după conversații cu prietenii sau întâlniri întâmplătoare, își manifesta dorința de a cunoaște mai mult despre creștinism se înscria în rândul catehumenilor. Rânduiala faceri catehumenului, mai bine confirmată în Apus, putea să conțină însemnarea cu semnul crucii, punerea mâinilor și citirea primului exorcism. Era necesar ca, în prima etapă, catehumenii să participe, periodic, la slujba accesibilă tuturor și să citească Sfânta Scriptură, dacă aveau această posibilitate Nu existau ședințe de cateheză cu catehumenii în prima etapă, dat fiind faptul că, practic, în toate bisericile, puteau să asculte predica fără nicio piedică.”

Incursiunea aparține teologului contemporan Paul L. Gavrilyuk (n. 1972), unul dintre cei mai prestigioși patrologi din spațiul american. Într-o volumul Cateheză și catehumenat în primele veacuri ale Bisericii (Doxologia, Iași, 2018), autorul ne oferă o sinteză strălucită în frământările dogmatice și pastorale în legătură cu botezul. Evident, suntem încă în perioada credobaptismului (botezul la adulți), când încreștinarea era un fenomen asumat personal, în deplină cunoștință de cauză și cu implicații pe măsură.

Două concluzii ar putea fi necesare. Prima sugerează o diferență de abordare înainte și după libertate. Primirea la cateheză și cateheza însăși reprezintă etape mult mai laborioase în vremea persecuției, rigoarea primirii în rândul comunității fiind – de departe – cea mai radicală din toate timpurile. Odată cu venirea libertății, sub Constantin cel Mare, această etapizare strictă se estompează parcă de la sine, accesul păgânilor convertiți la cateheză fiind oarecum înlesnit. A doua concluzie sugerează o diferență de regiune, în sensul că Apusul a fost mai activ în ceea ce privește catehizarea, iar Răsăritul mai relaxat.

Roma, pe de o parte, Ierusalimul (și celelalte patriarhate), pe de altă parte, par a se comporta destul de diferit. Evident, noi judecăm toate acestea exclusiv prin prisma textelor ce-au supraviețuit, fiind oricând predispuși la eroare. Să reținem totuși ideea centrală: cateheza era în perioada pre-Constantin ceva foarte serios, o lucrare amplă care implica – în proporții diferite – întreaga comunitate. În creștinismul neoprotestant, care continuă să practice credobaptismul, aceste informații sunt mai mult decât prețioase.

Alături de cartea deja sugerată, există și textele sursă privitoare la subiect, cu precădere în Părinții și Scriitorii Bisericești care, har Domnului, îi avem în ediții critice briliante.