Este bine să fim aici

Cine afirmă asta? Petru care – împreună cu Iacov și Ioan – participaseră la Schimbarea la Față a Mântuitorului (Mat. 17.4). Unde se afirmă? Pe un munte înalt (după Matei) sau pe Muntele Tabor (după tradiție). Entuziasmul petrin este de la sine înțeles, câtă vreme apostolii – Petru, Iacov și Ioan – vor avea parte de o teofanie fără precedent: transfigurarea lui Hristos.

Evenimentul conține (cel puțin) trei noțiuni de profundă încărcătură teologică, toate legate intrinsec de viața și activitatea Mântuitorului.

1. CHIPUL lui Hristos
În fața lor, Isus „s-a schimbat la față” (metamorphoō), iar Matei descrie: „fața Lui a strălucit ca soarele și hainele I s-au făcut albe ca lumina” (17.2). A fost, așadar, o schimbare la chip, nu doar o transfigurare a feței, o prefacere a întregii ființe a Mântuitorului, dimpreună cu cele mai prozaice elemente: hainele.

„Soarele” este luat cu titlu de comparație, pentru că altfel ar fi fost de neimaginat. Însă, lumina care emana din Hristos acolo, pe munte, este – de fapt – lumina necreată, cea de dinaintea zidirii lumii și de care toți credincioșii de vom bucura în Împărăția lui Dumnezeu.

Iar dacă această lumină a putut fi văzută (și descrisă), înseamnă că – în momentele lui de grație – omul o poate percepe, așa cum atâția martori aleși din istoria creștinismului au dovedit-o.

Le-a fost promis acest moment, atunci când le spunea că nu vor gusta moartea înainte să vadă slava Fiului Omului. „Prin strălucirea luminoasă a feței Domnului, apărută pe munte, de trei ori fericiți apostolii au fost călăuziți tainic, în chip negrăit și necunoscut, spre puterea și slava lui Dumnezeu de toate făpturile necuprinsă, învățând că lumina ce s-a arătat simțurilor lor e simbolul ascunzimii nearătate.” (Maxim Mărturisitorul)

Așadar, precum spune Efrem Sirul, „le-a arătat aceasta cum va veni în ziua cea mai de pe urmă în slava firii Sale dumnezeiești și cu trupul firii Sale omenești.” Avem aici nu doar o anticipare a Învierii, ci și a celei de A Doua Veniri a lui Hristos. Iată aici natura divină a lui Hristos.

2. COMPANIA lui Hristos
Teofania își adaugă – pe lângă transfigurarea Mântuitorului – o dublă prezență: „li s-au arătat Moise și Ilie stând de vorbă cu El” (Mt. 17.3). Legea (Moise) și Profeții (Ilie), aceste două coloane ale revelației veterotestamentare, prezente aici pentru a-L susține pe Hristos, pentru a-I ține companie și, în cele din urmă, pentru a-I confirma mesianitatea.

„Hristos a devenit bucurie pentru profeți și pentru apostoli, prin această urcare pe munte. S-au bucurat profeții, când au văzut firea umană, pe care ei nu o știau. S-au bucurat, de asemenea, și apostolii, când au văzut slava dumnezeirii Sale, pe care nu o cunoșteau. Prin glasul [Său] au cunoscut Întruparea Lui, care era necunoscută lor.

Împreună cu vocea Tatălui, acestora le-a confirmat slava trupului Său, care era vizibil și care s-a unit în El cu firea dumnezeiască, fără să sufere vreo schimbare și fără vreo amestecare. Mărturia celor trei a fost confirmată prin vocea Tatălui, prin cea a lui Moise și a lui Ilie, care au stat alături de El, ca robi, și se vedeau unul pe celălalt: profeții vedeau pe apostoli, iar apostolii pe profeți. Se vedeau acolo unul pe celălalt: căpeteniile Vechiului Testament pe căpeteniile [Noului Legământ].” (Efrem Sirul)

După leșinul apostolilor, un fapt interesant remarcăm: cei doi (Moise și Ilie) dispar, Hristos rămâne singur, solemn și monumental, în fața lor. Într-o manieră vizuală, varianta veterotestamentară a Legii și a Profeților apune, în vreme ce Hristos domnește în veci. Avem aici mesianitatea divină a lui Hristos, unică și strălucitoare cum nu s-a mai văzut.

3. CONFIRMAREA lui Hristos
Schimbării la chip și însoțirii cu personaje proeminente din Vechiul Testament li se adaugă un al treilea element: glasul Tatălui. Acesta – spre deosebire de apariția de la Botez – nu se aude din cerul despicat, ci dintr-un nor – și el luminos. Ucenicii aveau să audă că El este Fiul lui Dumnezeu și că de El trebuie să asculte.

De altfel, „întreaga vieţuire a Domnului pe pământ şi îndeosebi anii activităţii Sale propovăduitoare, ca şi toate minunile săvârşite mărturisesc calitatea Sa de Fiu al lui Dumnezeu, punctul culminant al dezvăluirii depline constituindu-l neîndoielnic Schimbarea la Faţă, darea în vileag totală şi indubitabilă a Dumnezeirii Sale.” (Nicolae Steinhardt)

„În comparație cu Botezul Domnului, epifania de pe Tabor marchează un progres. În timp ce pe malul Iordanului a avut loc simpla descoperire a Treimii, de data aceasta celor trei apostoli le este dat a cunoaște ceva din însăși slava Sfintei Treimi.” (Natalia Manoilescu-Dinu)

Avem aici filiația divină a lui Hristos. Mereu – mai ales în Ioan – El se revendică din Tatăl, vine de la Tatăl, face lucrările Tatălui, se întoarce la Tatăl. Era important mai ales pentru evrei ca Isus să fie Fiul, să-și primească autoritatea de la Tatăl și acționeze în numele Lui. Deopotrivă cu Tatăl, Hristos nu consideră că lucrurile pot fi luate ușor, ci dimpotrivă are nevoie – spre validare ultimă – de vocea care se aude din cer.

Cum să nu fie bine să fim aici?! Aici unde Hristos strălucește cum n-a mai făcut-o și unde ochilor noștri li se încredințează taine fără precedent. Într-o asemenea atmosferă putem rămâne, cu sufletul, urcând necontenit propriul Tabor.

Prezența lui Hristos ni se oferă cu aceeași generozitate, doar inimi deschise să avem!