A noastră (inteligență) sau cea artificială?

Tomas Chamorro-Premuzic (n. 1975) este din Buenos Aires. Deși s-a născut și-a crescut acolo, și-a petrecut cea mai mare parte a carierei la Londra, iar acum locuiește în Brooklyn. Tomas este în prezent Chief Innovation Officer la Manpower Group, co-fondator al Deeper Signals și Metaprofiling și profesor de psihologia afacerilor la University College London și Columbia University.

Cartea sa I, Human: AI, Automation, and the Quest to Reclaim What Makes Us Unique a fost inclusă în Thinkers Best New Management Booklist în 2023¹. Autorul folosește știința și tehnologia pentru a ajuta organizațiile să prezică performanța umană. În cartea menționată, el răspunde două întrebări: „De ce este atât de ușor pentru bărbații incompetenți să devină lideri?” și „De ce este atât de greu pentru oamenii competenți - în special pentru femeile competente - să avanseze?”

Deși bărbații reprezintă majoritatea liderilor, ei au performanțe inferioare în comparație cu femeile lider. Atunci când femeile competente - și bărbații care nu corespund stereotipului - sunt neglijați pe nedrept, toți suferim consecințele. Rezultatul este un sistem profund defectuos care recompensează aroganța în loc de a recompensa smerenia, și gălăgia în loc de a recompensa înțelepciunea.

„În ciuda tuturor previziunilor despre inteligența artificială - atât din partea utopicilor din domeniul tehnologiei, cât și a ludicilor - un subiect a fost în mod ciudat neglijat: modul în care inteligența artificială ne schimbă viețile, valorile și modul fundamental de a fi. Este timpul să privim IA [inteligența artificială] dintr-o perspectivă umană, care ar trebui să includă o evaluare a modului în care era IA influențează comportamentul uman.

Cum schimbă IA modul în care lucrăm, precum și alte domenii ale vieții, cum ar fi relațiile, bunăstarea și consumul? Care sunt principalele diferențe sociale și culturale între era IA și capitolele anterioare ale civilizației umane? Și cum redefinește IA formele cheie în care ne exprimăm umanitatea?”

Iată întrebări pertinente pe care savantul sud-american le ridică și la care – cu minte și inimă – chiar încearcă răspunsuri pertinente.

După ce definește ce este (și ce nu este) IA, autorul ne atrage atenția că aceasta a transformat viața într-o mare... întrerupere. „Bătălia pentru concentrare - pentru doar câteva secunde din atenția noastră - a atins niveluri epice și a fost intensificată de măsurători bazate pe date, cum ar fi clicurile, like-urile, vizualizările și etichetele, care sunt esențiale pentru a îmbunătăți capacitatea inteligenței artificiale de a înțelege și influența consumatorii. Atenția și datele sunt cele două ingrediente cheie ale erei IA.

Fără atenție, nu există date, iar fără date, nu există IA.” Toate acestea, cu întreaga lor presiune, duc la ceea ce poartă titlul unuia dintre capitole: Sfârșitul răbdării. „Deși este prea devreme pentru a spune dacă inteligența artificială ne reduce răbdarea sau ne omoară cu totul, nu există nicio îndoială că principalele instrumente, inovații și gadgeturi legate de inteligența artificială se concentrează în mare măsură pe accelerarea lucrurilor. IA este, în general, un instrument de reducere a timpului, făcând lucrurile mai rapide și mai eficiente.”

Pe cale de consecință, era IA ne exacerbează ignoranța, prejudecățile și iraționalitatea. „Cele mai comune utilizări ale inteligenței artificiale contribuie mai mult la progresul ignoranței noastre decât la cunoașterea noastră, transformând lumea într-un loc mai prostesc și mai plin de prejudecăți.” Dar lucrurile nu se opresc aici. Paradoxal (sau nu), această eră ne face să fim și mai egocentrici, îndepărtându-ne și mai mult unii de ceilalți. Iar în cele din urmă, împotriva voinței noastre, IA ne transformă (dacă n-a și făcut-o deja!) în creaturi foarte plictisitoare.

„În mod ciudat, acest aspect critic al inteligenței artificiale a fost în mare parte trecut cu vederea: a redus varietatea, bogăția și gama experienței noastre psihologice la un repertoriu destul de limitat de activități aparent fără sens, plictisitoare și repetitive, cum ar fi să ne privim toată ziua pe un ecran, să le spunem colegilor de serviciu că sunt pe mute sau să selectăm emoji-ul potrivit pentru pozele amuzante cu pisici ale vecinului nostru, toate acestea în interesul de a permite inteligenței artificiale să ne prezică mai bine.” Și astfel, devenim ființe inhibate, iar randamentul nostru propriu este periclitat – direct și indirect – de prezența IA. Evident, ea nu este în sine un monstru, însă – prin efect – ea poate avea un impact de genul acesta asupra minții și a relațiilor noastre.

O frază din ultimul capitol („Cum să fii om”) cred că este binevenită!

„Oportunitatea noastră este clară: să folosim inteligența artificială pentru a ne îmbunătăți, mai degrabă decât pentru a ne degrada sau dilua umanitatea. Avem o șansă semnificativă de a evolua ca specie dacă putem profita de revoluția IA pentru a face munca mai semnificativă, pentru a ne debloca potențialul, pentru a ne spori înțelegerea noastră și a celorlalți, dar și pentru a crea o lume mai puțin părtinitoare, mai rațională și mai semnificativă. Dar există o capcană: vom putea realiza acest lucru doar dacă vom putea recunoaște mai întâi riscurile potențiale ca IA să amplifice tendințele noastre mai puțin dezirabile, mai distructive și mai contraproductive.

Trebuie să folosim IA pentru a ne debloca sau a ne valorifica potențialul, mai degrabă decât pentru a ne submina sau handicapa propria existență. În mod clar, există lecții importante din ascensiunea IA cu privire la modul în care diferite dimensiuni ale umanității noastre nu sunt doar exprimate și expuse, ci și remodelate.”