Civilizația și derapajele ei

Konrad Lorenz s-a născut în anul 1903 la Viena şi a murit tot la Viena, în 1989. A studiat medicina şi zoologia, devenind în 1940 profesor de psihologie comparată la Königsberg. Între 1950 şi 1973, a fost director mai întâi la Institutul Max Planck de fiziologie comportamentală din Buldern, iar apoi în Seewiesen. Ulterior a devenit coordonatorul Institutului „Konrad Lorenz“ al Academiei Austriece de Ştiinţe.

În 1973 i s-a decernat premiul Nobel pentru medicină şi fiziologie.

Konrad Lorenz / Sursa: Wikimedia Commons

În cartea sa, Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate (Humanitas, București, 2024), nobelistul își exprimă – de fapt – frământările. Aceste „păcate” se referă la derapaje inerente ale modernității, nu la noțiuni strict morale. Sunt, după cum vom vedea, alunecări de ordin antropologic și social, scăzăminte ale omului în condiția sa actuală. Iată-le, în sinteza autorului:

1. „Suprapopularea Pământului, care obligă printr-un exces de contacte sociale pe fiecare dintre noi la izolarea într-un mod principial „ne-omenesc“, declanşând totodată nemijlocit, în urma aglomerării multor indivizi într-un spaţiu restrâns, manifestări agresive.

2. Pustiirea spaţiului vital natural, care nu distruge numai mediul exterior înconjurător, în care trăim, ci şi orice sentiment pios al omului în faţa frumuseţii şi măreţiei unei creaţii ce-i este superioară.

3. Întrecerea omenirii cu sine însăşi, care impulsionează tot mai rapid dezvoltarea tehnologiei în detrimentul nostru, făcându-i pe oameni incapabili să mai perceapă adevăratele valori şi răpindu-le timpul necesar îndeletnicirii realmente omeneşti de a reflecta.

4. Dispariţia tuturor sentimentelor şi afectelor puternice în urma procesului de moleşire. Dezvoltarea tehnologiei şi farmacologiei determină o intoleranţă crescândă faţă de ceea ce provoacă cea mai mică senzaţie de neplăcere. Astfel, oamenii îşi pierd capacitatea de a trăi acea bucurie ce poate fi obţinută doar în urma unor eforturi îndelungate, depuse pentru învingerea obstacolelor. Jocul de contraste între bucurie şi suferinţă, care există prin firea lucrurilor, se pierde în oscilaţiile insesizabile ale unei plictiseli fără nume.

5. Decăderea genetică. În afară de „simţul natural al dreptului“ şi de anumite tradiţii juridice care s-au transmis în timp, în cadrul civilizaţiei moderne nu există nici un fel de factori care să exercite o presiune selectivă asupra evoluţiei şi menţinerii unor norme de comportare socială, în ciuda faptului că odată cu dezvoltarea societăţii se resimte din ce în ce mai mult lipsa unor astfel de factori. Nu e exclus ca multe manifestări infantile, ce fac din mari părţi ale actualului tineret „revoltat“ paraziţi sociali, să fie determinate genetic.

6. Sfărâmarea tradiţiei. Astfel se ajunge la un punct critic, în care generaţia tânără nu mai e capabilă să se înţeleagă din punct de vedere cultural cu generaţia în vârstă, ca să nu mai vorbim de imposibilitatea oricărei identificări. Generaţia tânără o va trata pe cea în vârstă ca pe un grup etnic străin, nutrind faţă de el sentimente de ură naţională. Această imposibilitate de identificare este cauzată în primul rând de lipsa contactului între părinţi şi copii, fapt ce poate avea consecinţe patologice încă din perioada de sugar.

7. Creşterea receptivităţii omenirii la fenomenul de îndoctrinare. Înmulţirea numărului de oameni strânşi într-un singur grup cultural duce, laolaltă cu perfecţionarea mijloacelor tehnice, la influenţarea opiniei publice în sensul unei uniformizări a mentalităţilor pe care istoria omenirii nu a mai cunoscut-o vreodată. La aceasta se adaugă faptul că efectul sugestiv al unei doctrine ce se bucură de succes creşte odată cu numărul aderenţilor, urmând poate chiar o proporţie geometrică. Se întâmplă deja în unele locuri ca un individ care se sustrage în mod conştient influenţei mediilor de informare în masă, cum ar fi de pildă televiziunea, să fie considerat un caz patologic. Efectele pierderii individualităţii sunt salutate de către toţi aceia ce vor să manipuleze mari mase de oameni. Sondajele de opinie, tehnica reclamelor şi moda abil dirijată îi ajută pe marii producători din Vest şi pe funcţionarii din Est să dobândească acelaşi tip de putere asupra maselor.

8. Cursa înarmării nucleare pune omenirea în faţa unor pericole mai uşor de evitat decât cele presupuse de procesele prezentate anterior.

Konrad Lorenz / Sursa: Wikimedia Commons

Dezumanizarea descrisă în primele şapte capitole e înlesnită de doctrina pseudodemocratică, ce afirmă că nu organizarea sistemului nervos şi a organelor de simţ ale omului determină, prin evoluţia lor filogenetică, modul său de comportare socială şi morală, ci doar „condiţionarea“ căreia omul îi este supus, în decursul ontogenezei sale, prin influenţa exercitată de către mediul cultural ambiant.”

Desigur, fiecare meteahnă poate fi discutată separat. De asemenea, e posibil să avem propria „listă”, mai mult sau mai puțin asemănătoare. Însă, până una alta, putem considera această enumerare un punct de plecare. Mai trebuie reținut că, în original, cartea din care-am citat a apărut în 1973. Între timp s-au mai schimbat lucrurile, s-au mai ascuțit săbiile, s-au mai reconfigurat taberele.

În linii mari însă provocările sunt tot cam aceleași.