Etica lui Dietrich Bonhoeffer

Odată cu capitularea Franței în fața Germaniei în iunie 1940, era clar armata germană era pe val. Bonhoeffer, la invitația cumnatului său Hans von Dohnanyi, s-a alăturat mișcării de rezistență care conspira în mod activ pentru a-l răsturna pe Hitler și pentru a pune bazele unui nou guvern. Supravegherea la care erau supuși cetățenii sub dictatura militară germană era și mai opresivă în cazul lui Bonhoeffer; participarea sa la conspirație necesita un secret maxim, iar ciocnirile sale anterioare cu regimul național-socialist făcuseră din el un „urmărit”.

În același timp, Bonhoeffer a început să lucreze la ceea ce spera că va deveni opera sa magna. Această lucrare, rămasă neterminată (datorită execuției din 1945) a fost publicată în 1949 de Bethge sub forma unei colecții de eseuri sub titlul Etica. Două preocupări animă această lucrare: „în primul rând, dorința de a contribui la reconstrucția vieții în Germania și în Occident, cu gândul pacea care va urma războiului; și, în al doilea rând, condiția prealabilă pentru aceasta, implicarea sa în conspirația mișcării de rezistență care urmărea răsturnarea Hitler și a național-socialismului."

Iată câteva fragmente din această lucrare apărută postum, însă cu atât mai emoționantă. Primul eseu seamănă cu un posibil început de carte, unde Bonhoeffer pune în contrast viziunea sa despre etică și perspectiva tradițională.

După cum spune, etica creștină trebuie să "tindă" de la întrebările tradiționale despre a fi bun și a face binele, care presupun sinele și lumea ca realități ultime, către întrebarea despre voința lui Dumnezeu, care recunoaște că realitatea ultimă este Dumnezeu așa cum este revelat în Hristos.

În primele pagini ale acestui eseu și ale celorlalte două de tip introductiv, Bonhoeffer subminează așteptările cititorilor pentru a oferi o perspectivă proaspătă. „Cei care doresc să se concentreze asupra eticii creștine se confruntă cu o cerință scandaloasă - de la bun început trebuie să renunțe la cele două întrebări care i-au determinat să abordeze problema: "Cum pot fi bun?" și "Cum pot face ceva bun?". În schimb, ei trebuie să pună cu totul altă întrebare, complet diferită: Care este voia lui Dumnezeu? Această cerere este radicală tocmai pentru că presupune o decizie cu privire la realitatea ultimă, adică o decizie de credință.

Atunci când problema etică se prezintă ca o întrebare despre ființa mea bună și despre cum să fac binele, s-a luat deja decizia că sinele și lumea sunt realitățile ultime. Toată reflecția etică are scopul ca eu să fiu bun și ca lumea - prin acțiunea mea - să devină bună.

Dacă se dovedește, totuși, că aceste realități, eu însumi și lumea, sunt ele însele încorporate într-o realitate ultimă cu totul alta, și anume, realitatea lui Dumnezeu Creatorul, Reconciliatorul și Răscumpărătorul, atunci problema capătă un aspect cu totul nou.”




Ghita Mocan

Articolul surprinde frământarea lui Dietrich Bonhoeffer în ceea ce privește ineditul eticii creștine în raport cu orice altă formă de etică. Hristocentrismul acestei abordări este exemplar, mai cu seamă într-o epocă în care umanismul secular atinge culmi nebănuite.

Drumul spre botez

Ghiță Mocan

Tipologia convertirii

Ghiță Mocan

Căderea Constantinopolului

Ghiță Mocan

Relativismul și momentele lui

Ghiță Mocan

Johann Strauss - fiul

Ghiță Mocan

Despre buna educare

Ghiță Mocan

Video