De la catedră, în junglă (II)

Albert Schweitzer (1975-1965) a fost unul dintre cei mai mari teologi moderni. Fiu al unui pastor (și mare organist) și a unei mame evlavioase, din familii luterane, Schweitzer – după cum arătam în partea întâi – lasă în urmă studiile medicale, muzicale și teologice, pentru a merge în Africa, unde avea să-i ajute pe sărmanii ei flămânzi. Toți din jur s-au opus. Găseau gestul lui atât de irațional.

Cum să dai cu piciorul într-o carieră deja configurată, cum să renunți la ceva atât de respectabil?! Dar Schweitzer înaintează neabătut! Nimic nu-l poate întoarce din drum, pentru că sosise timpul: trebuia ca viața lui să cunoască o nouă (și ultimă) dimensiune – cea a faptei.

Precum bine consemna în autobiografie: „majoritatea celor capabili să își dedice viața unei acțiuni independente, sunt constrânși de circumstanțe să renunțe. De regulă, ei trebuie să întrețină pe cineva apropiat sau trebuie să rămână în profesia lor pentru a-și câștiga existența. Numai o persoană care, datorită eforturilor proprii sau devotamentului prietenilor, este liberă de nevoi materiale își poate asuma riscul de a întreprinde o astfel de sarcină personală…

„Norocoși sunt cei care au primit mai mulți ani de muncă creativă decât de căutare și așteptare. Fericiți cei care reușesc să se dăruiască în mod autentic și complet. Aceste suflete favorizate trebuie să fie, de asemenea, umile, pentru a nu se enerva de rezistența pe care o întâmpină, pentru că aceasta este inevitabilă.

Oricine își propune să facă binele nu trebuie să se aștepte ca oamenii să-i rostogolească vreo piatră din cale.

Numai forța care în fața obstacolelor devine mai puternică poate învinge. Forța care este folosită doar pentru a se revolta se irosește. Din toată voința spre ideal a omenirii, doar o mică parte se poate manifesta în acțiunea publică. Tot restul trebuie să se mulțumească cu fapte mici și obscure. Cu toate acestea, suma acestora este de o mie de ori mai puternică decât faptele celor mediatizați. Aceștia din urmă, în comparație cu cei dintâi, sunt ca spuma pe valurile unui ocean.

Forțele ascunse ale bunătății sunt vii în cei care servesc umanitatea în mod secundar, care nu-și pot dedica întreaga viață acesteia. Soarta celor mai mulți oameni este de a avea un loc de muncă, de a-și câștiga existența și de a-și asuma un loc în societate printr-un fel de muncă neîmplinită. Aceștia pot da puțin sau deloc din calitățile lor umane. Problemele care decurg din specializarea progresivă și mecanizarea muncii pot fi rezolvate doar parțial prin concesiile pe care societatea este dispusă să le facă în planificarea sa economică.

Este întotdeauna esențial ca indivizii înșiși să nu-și sufere soarta în mod pasiv, ci să-și cheltuiască toate energiile pentru a-și afirma propria umanitate prin intermediul unui angajament spiritual, chiar dacă condițiile sunt nefavorabile.” Pe când mă pregăteam să mă întorc la studii, am observat un articol cu titlul "Les besoins de la Mission du Congo" ("Nevoile Misiunii din Congo", în Journal des Missions Evangéliques, iunie 1904). Era scris de Alfred Boegner, președintele Societății Misionare din Paris, un alsacian, care se plângea în el de faptul că misiunea nu avea suficienți oameni pentru a-și desfășura activitatea în Gabon, provincia nordică a coloniei Congo...”

Câtă înțelepciune, câtă profunzime! Să te gândești la semenul tău în acești termeni, să renunți pentru a putea oferi cât mai mult, iată adevăratul înțeles al Evangheliei. „Îți poți salva viața ca ființă umană, alături de existența profesională, dacă profiți de orice ocazie, oricât de modestă, de a acționa față de cei care au nevoie de tine. În acest fel, servim atât spiritualul, cât și binele. Nimic nu ne poate împiedica să ne abatem de la această a doua slujbă de slujire umană directă. Atât de multe oportunități sunt ratate pentru că le lăsăm să treacă pe lângă noi.

Fiecare, în mediul său, trebuie să se străduiască să practice adevărata umanitate față de ceilalți. Viitorul lumii depinde de acest lucru.” Și noi ne gândim la „viitorul lumii”. Ei bine, fără false mesianisme, ar trebui să purcedem la a face tot ce ne stă în putință ca acest viitor să fie ce trebuie. Nu acțiuni teoretice și megalomane, ci fapte pe măsura noastră.

Nu ipoteze nesfârșite și sterile, ci o mână întinsă concret spre suferința lumii – oricât de dureroasă ar fi ea.



Ghita Mocan

Articolul continuă expunerea învățămintelor lui Albert Schweitzer – renumitul biblist al secolului trecut. Cu viața ruptă în două – prima parte profesor, a doua parte medic în Africa – renumitul savant lasă în urmă o lecție memorabilă. Fiecare avem un dar de oferit semenului, prin urmare să nu ni-l păstrăm într-un mod vinovat.

Drumul spre botez

Ghiță Mocan

Tipologia convertirii

Ghiță Mocan

Căderea Constantinopolului

Ghiță Mocan

Relativismul și momentele lui

Ghiță Mocan

Johann Strauss - fiul

Ghiță Mocan

Despre buna educare

Ghiță Mocan

Video