Părinți și copii: taina unei relații
După ce au crescut trei copii, Andy & Sandra Stanley pun totul într-o carte, scrisă la două mâini: Parenting: cum să-ți împlinești scopul ca părinte (Scriptum, Oradea, 2024). Sunt peste 200 de pagini împărțite pe din două, în sensul că fiecare scrie mereu următorul capitol. Cartea respiră un aer proaspăt, iar faptul că autorii se fac vulnerabili este foarte instructiv. Nu avem doi specialiști de catedră – ei chiar recunosc asta – ci doi părinții care le-au pățit (cam) pe toate și pur și simplu ne povestesc.

Începutul e puțin descurajant, ne previne Andy: „într-o zi vei fi părintele unor adulți. Așadar, nu, creșterea copiilor nu se sfârșește odată ce ei pleacă de acasă. Mutarea lor de acasă reprezintă doar tranziția înspre o altă etapă. Deși grijile se schimbă de la o etapă la alta întotdeauna va exista ceva care să te preocupe. Întotdeauna te vei îngrijora că nu te descurci bine.”
Această carte oferă o perspectivă integrală asupra relației părinte-copil. Nu e doar despre când sunt mici sau mari, nici despre particularități abordate obsesiv, ci despre educație în sensul ei plenar. Părinții fiind, vom rămâne în diferite moduri în mentalul copiilor noștri. Oricum ar ieși lucrurile, fundalul emoțional al lor nu se poate lipsi de prezențele noastre, sperăm benefice.

Dubla perspectivă în care sunt povestite lucrurile – tata și mama – nu fragmentează deloc narațiunea.
Este un semn de maturitate să poți aduce aceste două „realități” împreună, făcând pace. Mereu „odăița” și „ulița” (vorba Mântuitorului, în Predica de pe Munte) vor sta într-o tensiune inerentă. Adâncile trăiri și smeritele fapte ajung totuși să lumineze pe toți cei din casă (nu sub obroc), iar cetatea credinței va fi mereu așezată pe muntele cel înalt (nu în valea cea îndepărtată).
Dimpotrivă! Textul nu face decât să confirme naturalețea unei relații, conlucrarea dintre doi adulți responsabili, care și-au dat toate silințele. Pentru că – așa cum veți observa – despre aceasta este vorba: despre abnegația și puritatea cu care-i educăm.
S-ar mai putea adăuga și disponibilitatea cu care alegem să rămânem lângă ei după ce devin adulți, într-un respect reînnoit și un zâmbet suav în colțul buzelor.