Centre ale Bisericii primare: Alexandria

În ordinea importanței, după Roma și Constantinopol, următorul centru al Bisericii primare este Alexandria . A fost un oraș grec fondat de Alexandru cel Mare, stabilit în 331 î.Hr. pe marginea vestică a Deltei Nilului, și care a devenit capitala Egiptului sub Ptolemeu I (cca. 323-283 î.Hr.). A rămas capitală până când a fost cucerită de forțele arabe în 641 d.Hr. și mutată în sud, la Fustat. Alexandria a fost un important centru cultural și academic al lumii grecești. A avut o populație evreiască numeroasă și mai târziu o populație creștină.

Biserica din Alexandria / Sursa: Credo ergo sum

Orașul în sine apare în Biblie doar în treacăt, făcând referire la oameni și nave care veneau de acolo.

Apolo – unul dintre misionarii primului secol, se trăgea din Alexandria. Era un evreu venit la Efes (Fapte 18:24). Om elocvent, foarte versat în Scripturi, acesta îi învăța pe alții Calea Domnului. Fiindcă nu cunoștea decât botezul lui Ioan (Fapte 18:25), prietenii lui Pavel, Priscila și Aquila, i-au explicat Calea lui Dumnezeu „cu deamănuntul” (Fapte 18:26).

Relatarea narativă finală a lui Apolo din Alexandria spune că acesta "înfrunta cu putere pe iudei înaintea norodului și le dovedea din Scripturi că Isus este Hristosul" (Fapte 18:28). De asemenea, Alexandria pare să fi rămas un important centru de transport maritim până în vremea Noului Testament.

Iulius Cezar a admirat Alexandria ca fiind "vastă și opulentă". O scriere atribuită împăratului Hadrian descrie orașul ca fiind „mare, splendid și luxos”. Nimeni nu trăiește aici degeaba... Toți sunt stăpâni pe o meserie și sunt atașați de serviciul acesteia... Singurul lor zeu este banul”. Această mărturie din lumea antică, combinată cu relatarea biblică, prezintă o imagine comună a Alexandriei: un oraș cu un mare succes economic și comercial, datorat în mare parte Marelui Port și poziției sale privilegiate pe Marea Mediterană.

Un alt fenomen cultural a fost Biblioteca din Alexandria. Cea mai vestită din antichitate, aceasta aduna un număr impresionant de manuscrise, extrem de valoroase și pe diferite subiecte.

Legătura cu perioada apostolică este stabilită prin evanghelistul Marcu, despre care Părinții Bisericii cred că a activat în acest oraș: „Sfântul Marcu, prin ostenelile sale cele cu multe dureri a lucrat în via lui Hristos, în părțile Egiptului, având scaunul său în Alexandria, unde s-a și sfârșit prin pătimire.”

După cum afirmă Richard Bauckham, „influența cea mai profundă a gândirii elenistice în lumea evreiască a secolului I d.Hr. nu se regăsește în Noul Testament, ci în Filon din Alexandria (cca. 20 î.Hr. – cca. 50 d.Hr.). El, mai mult decât oricare dintre scriitorii Noului Testament, a fost cel care a pregătit calea angajamentul profund față de filosofia elenistică, angajament urmărit de cercetătorii creștini ulteriori, precum Clement din Alexandria și Origen.”

Potrivit lui Raymond Brown, „[Filon] provenea dintr-o familie iudaică elenizată din Alexandria. Datorită educației primite, stăpânea foarte bine limba, filosofia, poezia și teatrul grecești; de altfel, era un lider în marea comunitate evreiască din oraș. Deși n-a avut despre Scripturi o cunoaștere atât de detaliată precum cea a rabinilor și nu vorbea probabil ebraica, s-a arătat fidel practicii iudaice; cunoștea Septuaginta și avea toate prerogativele necesare pentru a traduce această tradiție religioasă într-o manieră care să fie pe înțelesul lumii elenizate.

În numeroasele sale scrieri, Filon s-a implicat în chestiuni politice, i-a apărat pe coreligionarii săi iudei de calomnie, a arătat că iudaismul era o religie cu un patrimoniu respectabil și a descris viața esenienilor... A încercat să introducă în filosofie principii biblice, fie direct, fie printr-o interpretare alegorică a Bibliei. Cunoștea bine aristotelismul și speculațiile pitagorice asupra numerelor; dar atitudinea sa principală reflectă platonismul și stoicismul.”

Biserica din Alexandria / Sursa: Credo ergo sum

Cu toate cele expuse, încreștinarea Alexandriei rămâne incertă, în opinia istoricilor. Unii consideră că nu putem vorbi despre un creștinism propriu-zis în Alexandria înainte de urcarea pe tronul episcopal al lui Demetrius, în jurul anului 190. Acesta, alături de Heracles și Dionisie cel Mare, va condamna un creștinism gnostic (deci eretic!) ce se afla înainte de această dată în oraș.

Dovezile privind existența unor clădiri bisericești în Alexandria înainte de secolul al IV-lea sunt foarte puține. Însă, fără îndoială, existau înainte, deoarece Eusebiu raportează distrugerea masivă a bisericilor în timpul persecuțiilor dioclețiene, iar anumite dovezi documentare (cu utilizarea termenului "ekklesia") avem încă din secolul al III-lea.

Teologia din Alexandria a urmat cele două sensuri deprinse de la Filon: literal și alegoric, dar cu o accentuare mai mare a celui alegoric. În sensul acesta, Alexandria se va opune interpretării literaliste stricte a următorului centru creștin timpuriu: Antiohia.

Mai trebuie menționată și școala catehetică de la Alexandria. La sfârșitul secolului al II-lea d.Hr. a apărut prima asemenea școală, prezidată atât de Clement (Alexandrinul), cât și de Origen. Trebuie, desigur, să-l adăugăm și pe Atanasie cel Mare, dar și pe Chiril al Alexandriei.

Aceste minți strălucite ale creștinismului primar merită o abordare separată, însă aici ne mulțumim să-i asociem cu acest oraș care a însemnat atât de mult pentru gândirea iudeo-creștină.